​Cu paşi grăbiţi şi mici,
prin viaţă trec...
E ca o pânză cu chenar
cusut cu trupuri de furnici
şi transparentă – un pahar
din care toţi, pe rând, au luat
câte o gură de amar...
Pe-acelaşi drum cu pietre reci,
aştept să-i întâlnesc pe toţi...
Te văd cum vii, mă vezi, dar treci
ca pensula pe-o pânză goală,
te-ndepărtezi, dispari şi pleci,
lăsându-ţi dâra triumfală
pe-aceeaşi pânză ancestrală.
Oh, Timpule! Îmi furi petale şi parfum,
asemeni unei flori pe care
a transformat-o Iarna-n scrum
cu prima boare de răcoare...
Tu ai trecut, eşti zbor şi vânt,
un mesager pe care viaţa
l-a aruncat peste pământ...