Murmurul sălii din centrul Genevei mă apăsa ca un gigant, dar în același timp simțeam că dacă voi reuși să reduc la tăcere această mare de savanți, voi rămâne în conștiința fiecăruia ca singura ce a reușit asta în noul mileniu. Precedenta conferință în care se auzea în sală doar zgomotul aerisirii a fost în 1989, când Tim Berners Lee anunța nașterea internetului.
           Nu mai știu când am plecat din sală...m-am trezit la pupitru, având reflectoarele ațintite asupra mea alături de cele câteva mii de priviri ca niște lupi gata să devoreze biata căprioară. Eram încrezătoare că după atâțea ani de muncă rezultatul este pe măsură și va deschide noi ere nu numai în termo-dinamică, ci și în încercarea noastră de a afla cum a luat naștere Universul. Aveam să demontez o teorie care, un secol, a stat la bazele fizicii și chimiei. A demonstra că există temperatură mai mică decât 0 Kelvin(-273,15°C) era ca și cum aș încerca să-l conving pe Papă că nu există Dumnezeu.
          Privindul in ochi pe Rolf-Dieter Heuer, directorul CERN am început prezentarea cu vestitul „Domnilor cercetători, am onoarea de a vă prezenta ...” . Nu-mi pot aduce aminte decât secvențial discursul pe care l-am avut. La un moment dat, îmi amintesc privirea lui Gerhard Ertl, cel ce a luat Nobelul pentru Chimie în 2007, și care obișnuiește să desființeze toate teoriile „junilor” în prestigioasa revistă „Science”, cum parcă pălea sub greutatea cuvintelor pe care le spuneam cu mare dezinvoltură.Au trecut 43 de minute de când am pășit sub lumina reflectoarelor, iar discursul meu era pe sfârșite. Deodată mi-am adus aminte de Lee și de zgomotul aerisirii ce se auzea în același loc în `89. M-am oprit pentru o clipă să pot observa reacția sălii, cu speranța de a auzi aceeași aerisire celebră. Nu știu dacă era pornită sau dacă mai exista măcar, însă, în cele câteva secunde de repaus auzeam bătăile  celor 2458 de cercetători prezenți în sala Atrium din Geneva. Am schițat un mic zâmbet mulțumit că am realizat ceea ce-mi propusesem.
            Peste alte 12 minute am încheiat ceea ce am avut de spus cu fraza: „Un pas mic pentru mine, un salt uriaș pentru știință”, încercând să-l apostrofez pe Amstrong și subliniind importanța descoperirilor mele. O mare de aplauze a izbucnit în sincron după ce am spus cuvântul „știință”. Parcă eram la unul din plenarele vreunui partid comunist din estul Europei secolului trecut, cu diferența că aceste aplauze erau din suflet.

                               Succesul

                                                                                 Diana Pascariu

​​