​​        Psihanaliza a fost dezvoltată de Sigmund Freud la începutul secolului al XX-lea, ca teorie generală a inconștientului. Modalitatea funcțiunii proceselor psihice au fost deduse de Freud în special din studiul semnificației viselor, interpretate de el ca realizare imaginară a îndeplinirii dorințelor ce derivă din a spirațiile refulate ale copilăriei. Calea recomandată pentru accesul în înconștient este înțelegerea sensului viselor și a actelor ratate (lapsus-uri)​​​. „Copernic a susținut faptul că Pământul nu este centrul universului, Darwin că omul este un animal printre altele şi psihanaliza demonstrează că "eul nu este stăpân la el acasă” (Sigmund Freud). Psihanaliza a devenit azi extrem de familiară publicului larg (din occident) după ce o vreme îndelungată a fost fie respinsă, fie adulată. Dar succesul din deceniul 5, de pildă, mai ales în Europa, a înstrăinat-o, paradoxal, de esența ei. Psihanaliza s-a răspîndit pretutindeni nu numai datorită interesului stîrnit de terapia psihanalitică. S-ar putea spune chiar că terapia a fost eclipsată de virtuțile psihanalizei aplicate. Psihanaliza aplicată în literatură, sociologie, antropologie și etnologie, în religie și mitologie a stârnit interesul unui public care nu avea chemare pentru sfera clinică. În fine, psihanaliza s-a remarcat și prin mediatizarea pe căile cele mai comune: radio, TV sau prin intermediul scenariilor filmelor de cinema. Filme celebre au adus în prim plan psihanaliști. Există chiar un film dedicat lui Sigmund Freud, care surprinde anii de incertitudine ai începuturilor sale în psihanaliză. Noutatea concepțiilor lui Freud a constat în recunoașterea importanței proceselor psihice inconștiente. Acestea se desfășoară după alte reguli decât faptele conștiente. Sub influența inconștientului, gânduri și simțiri, care sunt legate unele de altele, se pot disocia și îndepărta, până la atingerea unei stări conflictuale.

        Regulile logice, indispensabile gândirii conștiente, nu se aplică proceselor psihice inconștiente. Prin analiza acestora, Freud a interpretat visele ca mecanisme de protecție împotriva impulsurilor care tind să se exteriorizeze și care sunt în strânsă legătură cu amintiri refulate ale copilăriei. În felul acesta, gânduri și impulsuri inacceptabile, numite și conținut latent al visului, se transformă într-o trăire conștientă, care nu mai este înțeleasă nemijlocit și care devine un "vis manifest". Cunoașterea acestor mecanisme inconștiente permite psihanalistului să inverseze decursul procesului (transformarea visului latent în vis manifest) și, astfel, să descopere semnificația traumei care îi stă la bază. Freud consideră că procesele conflictuale ce au loc în inconștient sunt în strânsă legătură cu impulsuri, care își au originea în copilărie.

​

​

       Modelul celor trei instanțe: Sine, Eu și Supra-Eu​​

      

       Acest model a fost expus de Freud în 1923: "das Es", "das Ich", "das Über-Ich". "Eul" și "Supra-Eul" sunt instanțe cu un conținut conștient sau inconștient, "Sinele" este totdeauna inconștient. În felul acesta se rezolvă în mod elegant problema localizării instanței de cenzură a proceselor psihice.​ Psihanaliza aplicatǎ în literaturǎ se regǎsește și ȋn creațiile scriitorilor romȃni, un exemplu constituindu-l proza Pădurea spânzuraților de Liviu Rebreanu, un roman al conștiinței, al dilemelor tragice, care deschide un drum larg prozei psihologice romȃnești. Scrierea are și valoarea unui roman realist, care ne oferǎ imaginea veridicǎ a Primului Rǎzboi Mondial.​ Pe fundalul evenimentelor tragice ale rǎzboiului, tȃnǎrul Apostol Bologa, intelectual din Transilvania, integratǎ pe atunci Imperiului Austro-Ungar, trǎiește o experiențǎ ce graviteazǎ în jurul noțiunilor viațǎ, moarte, iubire, Dumnezeu, suferințǎ și izbȃndǎ.​ Locotenentul, Apostol Bologa, membru al Curții Marțiale, fǎcuse parte din completul de judecatǎ care a condamnat la moarte prin spȃnzurare pe sublocotenentul ceh Svoboda, deoarece ȋncercase să dezerteze .Convins de faptul cǎ este o judecatǎ dreaptă, acesta supravegheazǎ cu severitate pregǎtirea execuției, moment ce va avea puternice influențe ȋn conștiința eroului și care va declanșa conflictul psihologic. Eroul este conturat prin intermediul a douǎ timpuri: trecutul ȋnfațișat prin retrospectiva asupra copilariei și adolescenței personajului și, prezentul cuprizȃnd lupta interioarǎ, frǎmȃntǎrile ce privesc liniștea din ochii lui Svoboda, ȋntrebare care se va converti ȋntr-o obsesie ce se va infiltra adȃnc ȋn subconștientul acestuia, contribuind deopotrivǎ la opțiunea finală (“O mirare neȋnțeleasǎ ȋi clocotea ȋn creieri, cǎci ȋn vreme ce preotul ȋnșira crimele și hȃrtia ȋi tremura ȋntre degete, obrajii sublocotenentului de sub ștreang se umplurǎ de viatǎ, iar ȋn ochii lui rotunzi se aprinse o lucire mȃndrǎ, ȋnvǎpǎiatǎ, care parcǎ pǎtrundea pȃnǎ ȋn lumea cealaltǎ…”​. Portretul psihanalitic al personajului este o imagine ȋn straturi suprapuse a psihicului individual spre forme psihice colective (cele trei straturi:„sinele‟, „eul‟și „supraeul‟).

          Psihanaliza s-a preocupat de energiile ce zac ȋn stratul din afund și de modul cum instanțele superioare le cenzureazǎ și le convertesc. Întâlnirea cu Klapka determină evoluția sufleteascǎ a eroului, rǎsturnȃnd imaginea pe care tȃnǎrul o avea despre patrie și rǎzboi. Bologa se înrolase in armata austro-ungară, fiind de părere că „numai războiul e adevăratul generator de energii, ‟fiind singura modalitate de selecţie a valorilor umane: „războiul este[…] cel mai eficace element de selecţiune. Numai în faţa morţii pricepe omul preţul vieţii şi numai primejdia îi oţeleşte sufletul”. Atunci cand este ȋnștiințat cǎ divizia lui va fi mutatǎ pe frontul din Ardeal, i se infiltreazǎ ȋn minte gȃndul dezertării, mai ȋntai ca o posibilitate, pentru ca mai apoi, când generalul ȋi va refuza mutarea pe alt front, aceasta sǎ devinǎ o hotǎrȃre. Apostol Bologa va fi prins ȋntre jurǎmȃntul fǎcut ȋn momentul ȋnrolǎrii și datoria pentru patrie, conturȃndu-se un conflict​, care  poate fi manifest (între o dorință şi o cerinţă morală, între două sentimente opuse) sau latent, exprimându-se într-un mod deformat în conflictul manifest şi să se traducă,mai ales, prin formarea de simptome, prin tulburări de comportament sau de caracter. Se evidenţiază produsul unui compromis între două grupe de reprezentări care acţionează ca două forţe de sensuri contrare.​

         Portretul psihanalitic al lui Apostol Bologa are la baza o serie de tehnici specifice creaţiilor literare psihologice:monologul interior(„îi fulgera prin minte”) cuvinte ale personajului ce se regasesc în mărturisiri ale propriilor concepţii („Lege, datorie, juramânt…sunt valabile numai până în clipa când îţi impugn o crimă faţă de conştiinţa ta, nici o datorie în lume n-are dreptul să calce în picioare sufletul omului‟), introspecţia învălmăşelilor de gânduri şi obsesii ce duc la situaţii dramatice (lumina din ochii lui Svoboda suprapusă peste lumina reflectorului rusesc, datoria de ofiţer al statului austro-ungar şi apartenenţa la neamul românesc)​. Un factor important ce va contribui la deznodământ este constituit de polii de identificare maternal si paternă pe care-i regăsim în supraeu. Copilăria protagonistului a oscilat între valori distincte.Tatăl său, Iosif Bologa, revolutionar, pentru care datoria patriotică era înainte de toate, fusese închis doi ani, în vreme ce mama, Maria, îl creşte pe Apostol într-o supunere totală faţă de dogmele religioase. La întoarcere, tatăl se implică în educaţia fiului său, propunându-şi să facă din el „un om de caracter”. Echilibrul copilului este puternic afectat în momentul în care acesta îşi pierde tatăl, crezând că „l-a pierdut pe Dumnezeu‟. Drumul constituit de Bologa între mentalităţile părinţilor săi nu îi va da posibilitatea de a alege, de a filtra situaţia prin propriile sale valori. Consecinţa acestui fapt va fi o conştiinţă sfâşiată, împărţită în valori contradictorii, tinzând spre a se sustrage conflictului.

         Rolul supraeului este echivalent cu cel al unui censor în raport cu eul. Conştiinţa morală, autoobservarea, formarea idealurilor sunt funcţii ale acestei instanţe ale personalităţii (interiorizarea exigenţelor şi interdicţiilor parentale). Supraeul se formează când copilul renunţă la satisfacerea dorinţelor sale, își transformă investirea asupra părinţilor în identificare cu aceştia, îmbogăţindu-se prin contribuţiile ulterioare aduse de exigentele sociale și culturale.​ Freud a precizat că: „Supraeul copilului nu se formează după imaginea părinţilor, ci după imaginea Supraeului acestora; ele capată acelaşi conţinut, devine reprezentantul tradiţiei, al tuturor judecaţilor de valoare care subzistă astfel de-a lungul generaţiilor”. A​legerea lui Apostol Bologa de a dezerta chiar prin locul păzit de cel mai vigilent duşman al său, reprezintă puterea de sacrificiu pentru cauza nobilă a neamului său, murind asemenea unui erou al românilor, în acelaşi timp, definindu-şi propria personalitate printr-o alegere ce îi aparținea în totalitate.​ Eugen Lovinescu apreciază că romanul Pădurea Spânzuraţilor este o proză psihologică ”în sensul analizei evolutive a unui singur caz de conştiinţă,un studio metodic, alimentat de fapte precise şi de coincidenţe, împins dincolo de ţesătura logică, în adâncurile inconştientului”.

   

       Bibliografie​​

 

      Jean Laplanche/J.-B Pontalis,Vocabularul psihanalizei, Editura Humanitas​​, București, 1994​

       http://ro.wikipedia.org/wiki/Psihanaliz%C4%83​​