Amurgul cade peste oraş treptat, colorând cerul în nuanţe de roşu şi de albastru vineţiu. Soarele se retrage supus şi obosit spre apus, lăsând cerul liber pentru înaintarea domoală a stelelor. Oricât de des aş fi privit acest joc ciudat de lumini, niciodată nu obosesc admirându-l, ca şi cum aş fi fost prinsă într-o vrajă din care nu mă puteam desprinde. Clădirile sferice grandioase cu sutele de licăriri fantomatice ce se vedeau prin pereţii de sticlă impenetrabili, multitudinea şoselelor care păreau la fel de încurcate precum lianele unei jungle nedescoperite, îşi pierdeau conturul în întunericul nopţii. Liniştea şi echilibrul aparent este spulberat brusc de aprinderea unor faruri uriaşe orbitoare, susţinându-se singure in aer. Era un peisaj ravisant! Acum mi se releva adevărata faţă a planetei. Sferele se deschideau uşor şi cu atenţie, din ele răsărind construcţii a căror forme sunt greu de imaginat, înalte de ordinul sutelor de metri, realizate în totalitate dintr-un material capabil sa facă faţă oricăror forţe exterioare. Din zecile de porţi ale clădirilor, îşi luau zborul sfere argintii care încercau haotic să menţină ordinea în rândul celor care ocupau planeta, aflaţi într-o activitate neîncetată pe parcursul nopţii.
        Lucrau la extragerea unor substanţe din sol de culoare verde-auriu, după care misterioasa soluţie era turnată în cilindri ce aveau capacitate de milioane de litri. Pe urmă erau transportate în unele dintre clădirile imense, care serveau pe post de fabrici de prelucrare. Mutarea lichidelor se desfăşura în condiţii maxime de securitate, in jurul vaselor roind discuri teleghidate, înarmate cu tot soiul de arme cu laser, mitraliere, bombe sau gaze letale cetăţenilor răuvoitori.
          Odată ajunse la destinaţie, lichidul primordial vieţii pe planetă era transformat în hrană şi combustibil, care asigura resursele energetice ce menţineau luminile artificiale aprinse, precum şi pentru restul maşinăriilor ce foloseau tehnologii mult mai avansate decât cele pe care le avem noi. Toată această muncă era depusă de fiinţe asemănătoare oamenilor, ce se agitau pe întreaga suprafaţă a oraşului, nori imenşi de praf înălţându-se spre cerul iluminat artificial. Erau înalţi de aproximativ trei metri, cu nasul prelung, având câte trei degete la fiecare dintre cele două mâini şi picioare, cu ochii roşii, îmbrăcaţi în costume argintii care le apărau corpul de posibilele contacte cu soluţia verde-aurie nerafinată, ce putea avea efecte letale.
         Contactul dintre pielea degetului verde şi lung al unui extraterestru şi cea a feţei mele arsă de soare, mi-a trezit fiori pe şira spinării. Simţeam cum linia buzelor mele se arcuieşte puţin la capete, mimând un zâmbet. Lucrătorii din clasele de muncă inferioare se transportau pe plăci zburătoare, a căror simplitate mascau tehnologiile avansate, iar cei superiori ocupau şoselele cu autovehicule neobişnuit de plane cu nenumărate funcţii. Cât despre modul lor de înmulţire nu am aflat prea multe, dar din cele cercetate reiese faptul că s-ar multiplica genetic în laboratoare, corpurile lor formându-se şi dezvoltându-se în vase umplute cu substanţe organice.
       În final, mi s-a înfăţişat o civilizaţie asupra căreia lumina naturală, cea a soarelui, avea efecte fatale, o lume toxică în care puţina vegetaţie a fost dominată.