Dreptatea, simbol al armoniei prin excelență, este cunoscută ca făcând parte din “armata”  binelui, ”batalionul” ce are menirea de a învinge orice nelegiuire. Dar oare chiar este acest termen asociat în realitate cu definiția sa din dicționar? Mai este dreptatea percepută de toți indivizii ca un principiu moral și juridic care asigură echilibrul umanității?
Am hotărât să răsfoim puțin lucrarea filosofului grec Platon, intitulată „Republica”, în care descoperim discursul lui Glaucon ce debutează cu „Mitul lui Gyges”.  Cum poate un inel să schimbe viața cuiva și cum poate un păstor să preia un întreg regat? Prin puterea conferită de inelul care l-a găsit, Gyges a devenit invizibil și astfel a  intrat în palat neobservat, l-a ucis pe rege și a ajuns conducător. Pornind de la această relatare, aflăm că omul poate fi influențat ușor, neavând  control deplin asupra acțiunilor sale și căzând imediat în plasa ispitelor. Conceptul de dreptate este implementat în creierul uman ca o lege ce nu trebuie încălcată pentru a nu fi pedepsit. Astfel, ia naștere sentimentul de frică în momentul în care individul știe că va fi sancționat dacă nu se conformează legii.  Dar dacă reușește să găsească o metodă de a putea fi scutit de pedeapsă? Gyges  și-a dat seama că, prin invizibilitate, poate săvârși și fapte precum crima și să nu îi fie teamă de rezultatul acestora. Prin urmare, omul nu se comportă drept pentru că așa îi dictează conștiința, ci pentru că se instaurează o stare de neliniște și de tulburare sufletească profundă.
         Ne îndepărtăm de capodoperele filosofice și pătrundem în lumea literaturii românești, unde vom dezbate subiectul romanului “Ion”. Liviu Rebreanu realizează un roman realist, punând bazele unui univers ficțional verosimil, susținut de un substrat antropologic clar.  Întreaga multitudine de personaje prezintă un caracter autentic. Romanul are în prim plan satul, o instanță intransigentă, cu rolul de a veghea la supunerea tuturor în raport cu legea. Protagonistul creației lui Liviu Rebreanu își lasă amprenta asupra operei prin manifestările sale memorabile. Pornind de la tema fundamentală, întemeiată pe problematica pământului,  putem afirma faptul că Ion încearcă, prin dobândirea loturilor de pământ, să impună o anumită dreptate. În societatea rurală zugrăvită de Rebreanu, statutul social și condiția unei persoane erau stabilite de măsura în care avea sau nu pământ. Simțind absența acestui element primordial din existența sa, Ion dorește să modifice traiectoria destinului său, apelând la diverse gesturi ce îi vor evidenția defectele.        Aceste manifestări sunt, de fapt, semne prin care personajul principal încearcă să își facă dreptate, ilustrată prin obținerea pământului și mulțumirea interioară.

            Dominat de vorbele pe care Vasile Baciu i le-a adresat („sărăntoc”,  „tâlhar”, „fleandură”) și de părerile celorlalți săteni despre familia Glanetașului, Ion are o ambiție negativă, oferindu-i forța de a putea dobândi ceea ce își dorește. Prin recurgerea la viclenie, agresivitate, lăcomie și altele, protagonistul consideră permanent că acțiunile sale sunt o formă de dreptate. În acest caz, se observă o metamorfoză asupra sensului cuvântului dreptate, modificare realizată pentru a satisface propriile nevoi.  Ion a avut un singur scop, bine înrădăcinat in minte, reușind prin orice mijloace să îl atingă, iar acest lucru subliniază individualitatea dreptății, ea nefiind benefică pentru celelalte personaje. Dar finalul romanului sugerează o întoarcere a roții și pedepsirea protagonistului,  prin uciderea sa (de către George), transformându-l într-o victimă dominată de dualitatea „glasurilor” („vocea” pământului și iubirea pentru Florica), precum îl numește Nicolae Balotă în critică modernă. Ne punem întrebarea: oare nu cumva personajul a utilizat dreptatea ca o scuză pentru nevoile sale, motiv pentru care a fost sancționat, având un destin tragic?
         În concluzie, natura dreptății depinde în mod exclusiv de atitudinea ființei umane. Ceea ce trebuie să reținem este faptul că oriunde va exista lumină, va fi și întuneric; ura se naște pentru a proteja dragostea; pentru a exista pace, trebuie să fie război. Relația de cauzalitate se aplică și dreptății deoarece, pentru a fi menținută o stare de echilibru, trebuie ca fiecare situație să fie favorabilă pentru toți, iar pentru asta e nevoie de încălcarea unor norme.

   O altă latură a dreptății



                                            Alexandra Proca