
INTROSPECŢII
Serie nouă

REVISTĂ INTERDISCIPLINARĂ EDITATĂ DE COLEGIUL NAŢIONAL DIN IAŞI
Distruge un taur un magazin de porțelanuri ?
În Orient, a apărut în urmă cu mult timp o expresie ce caracterizează o persoană stângace care, de cele mai multe ori, strică totul în jurul ei : ,,Un taur într-un magazin de porțelanuri”. Această comparație nu trebuie să fie explicată întrucât violența unui astfel de animal provoacă daune și în mediul exterior, prezența acestuia într-un loc închis fiind considerată dezastruoasă. Niște persoane au testat mitul, rezultatul fiind de neașteptat.Într-o cameră în care 5 rafturi cu porțelanuri erau dispuse la o distanță de 3 metri de fiecare, a fost introdus un taur care nu mâncase de câteva zile, fiind în schimb agitat.Spre mirarea tuturor, singurile porțelanuri distruse au fost 3 farfurii doborâte din greșeală de coada animalului, întrucât acesta se străduia să treacă cu atenție printre rafturile dispuse în magazin. După 2 ore în care taurul a trecut printre rafturi ca un sportiv printre jaloane, s-a confirmat faptul că acest mit este fals. Un alt mit legat de acest animal referitor la ideea că taurii sunt atrași de culoarea roșie. Și acesta este fals deoarece taurii nu pot vedea decât în alb și negru.
Este un elefant speriat de șoareci ?
Probabil toți am văzut la televizor secvențe din desenele animate în care elefanții, impunători prin statura lor, se simțeau amenințați de micile rozătoare. Acest mit, la prima vedere imposibil, a apărut în anul 77 de la un filozof roman, Pliny cel Bătrân. Adevărul este că elefanții sunt speriați de șoareci. Deși talpa unui picior de elefant este de zeci de ori mai mare decât mărimea unui șoarece, când niște experți au eliberat rozătoarele spre mai mulți elefanți aflați în habitatul lor natural, întreaga turmă s-a simțit amenințată și a început să se deplaseze spre cealaltă direcție. O posibilă explicație este că în viziunea marilor animale,șoarecii au același rol cu furnicile,țânțarii sau alte insecte care le fac viața mai grea speciilor din Africa.
Poate fugitul prin ploaie să rezulte în haine mai uscate decât dacă ai merge?
Problemă inițială pornea de la faptul că dacă cineva merge prin ploaie, își expune doar capul și umerii pe când fugitul determină udarea întregii părți frontale. Astfel s-a demonstrat că acest mit este fals. Deși mulți ar crede că fugitul determină o deplasare mai rapidă, deci o perioadă mai scurtă în care au contact cu precipitațiile, mișcarea corpului în timpul alergării în ploaie rezultă în haine mult mai ude întrucât corpul acumulează mult mai mulți stropi în dinamică lui. Defapt, singură situație în care alergatul este la fel de benefic ca mersul este atunci când stropii de ploaie cad vertical în absența vântului.
Vopsitul unei întregi persoane cu vopsea aurie determină moartea?
În filmul James Bond Goldfinger (1964), una dintre personajele feminine care avea o relație intimă cu protagonistul, ajunge să fie vopsită complet în auriu, murind ulterior de asfixiere a pielii. Când un om de știință a încercat mitul pe corpul lui, a stat câteva ore cu vopseaua pe trup fără a prezenta semne că este pe moarte. Singura reacție negative ar fi fost o stare de amețeală ca în timpul unei răceli normale. Astfel mitul este fals.
Consumă un șofer calm mai puțin combustibil decât un șofer nervos ?
S-a demonstrat că acest lucru este adevărat. Datorită agresivității unui șofer nervos, mișcările sale sunt mult mai bruște, lucru care determină un consum mai mare de benzină, motorină sau gaz. Acest lucru a fost testat pe 20 de automobile de același tip și 20 de șoferi dintre care 10 foarte agresivi și iritați la volan atunci când traficul își făcea simțită prezența. Fiecare dintre cei 10 șoferi nervoși au terminat același traseu aglomerat cu un consum mai mare decât oricare dintre șoferii calmi.
Poți evita moartea într-un ascensor în cădere libere sărind?
Mitul preciza faptul că dacă o persoană se află într-un ascensor în cădere liberă și sare vertical în ultimul moment înainte ca liftul să lovească pământul, poate evita moartea. Mitul este fals deoarece forța săriturii nu poate întrece forța căderii. Experții spun însă că singurul mod în care există șanse să supraviețuim în această situație este să ne întindem pe podea.
Își pierde mințile cineva expus torturii chinezești cu apă?
Această tortură începe cu imobilizarea corpului unei persoane pe o masă. După ce chinezii erau siguri că victima nu își poate mișca capul, amplasau o pâlnie imensă deasupra frunții celui imobilizat, pâlnia fiind umplută cu apa care avea o temperatură între 0 și 2 grade Celsius. Deși obiectul în care se afla lichidul era de mari dimensiuni, tubul de la bază era foarte îngust. Astfel doar câteva picături de apă puteau cădea în același timp. Într-o cameră cu medici și psihologi, 4 persoane care trecuseră orice test psihologic au fost expuși acestui tip de tortură. Ei ar fi fost plătiți dacă ar fi reușit să stea o oră și jumătate în acele condiții oribile. După maxim o jumătate de oră, fiecare dintre voluntari prezentau semne de depresie și cereau să fie eliberați chiar dacă li se spunea că nu vor primi nici un ban dacă renunță în acel moment, dar pentru încă o oră în plus vor primi triplul sumei inițiale.Astfel putem crede că dacă o persoană este supusă torturii chinezești cu apă pentru ore în șir, poate înnebuni.
Sunt pozițiile de siguranță din avion menite să asigure moartea?
După un studiu s-a demonstrat faptul că în cazul în care un avion se prăbușește, prețul plătit pentru tratarea rănilor și reabilitarea victimelor este mult mai mare decât prețul plătit ca despăgubire pentru o persoană decedată. Astfel a apărut un mit conform căruia poziția de siguranță din avion (plasarea capului pe o pernă aflată în fața pasagerilor) este defapt menită să pună corpul pasagerilor într-o poziție cât mai periculoasă în cât, în cazul unui accident, să plece dintre noi. Această presupunere este falsă. Savanții au testat poziția de siguranță cu manechine făcute din materiale la fel de rezistente ca pielea și carnea corpului unui om. Rănile provocate de o persoană care nu adoptă poziția sunt de aproximativ două ori mai mari decât o victimă care folosește instrucțiile de siguranță.
Se poate porni un foc cu gheață?
Deși pare imposibil,mitul este adevărat. Un fermier american a filmat tot procesul. El a ,,șlefuit” cu propriile palme o bucată de gheață de mărimea unei mingi de bowling până când a căpătat o formă asemănătoare unei lentile și era perfect transparentă. Apoi a pus bucata de gheață în bătaia razelor puternice ale soarelui. Astfel, precum o lupă, bucata de gheață a determinat în scurt timp ca iarba din apropiere să ia foc.
Rezistă femeile mai bine decât bărbații la durere?
Mitul s-a dovedit a fi adevărat atunci când 30 de voluntari (15 de fiecare gen) au fost supuși unui test.Femeile au rezistat, în medie, 100.4 secunde cu o mână ținută în apă cu gheață iar bărbații doar 83.2 secunde.
Mituri urbane
Vlad Racu