Motto: „Asemenea statuii lui Glaucos, pe care timpul, marea și furtunile o desfiguraseră  într-atâta, încât semăna mai mult cu o fiară decât cu un zeu, sufletul omenesc, modificat în sânul societății datorită unor nenumărate cauze ce se repetau mereu [...] și-a schimbat, ca să zicem așa, astfel înfățișarea încât a devenit aproape de necunoscut.”
                                                                                                                                                                                 J. J. Rousseau, Discurs asupra inegalității dintre oameni​

​

     Introducere

​

   Studiul actual își propune definirea fenomenului cunoscut in hermeneutica literară sub numele de criza identității, prin definirea relației de interdependență dintre acest concept și cel de alteritate alienantă, fundamentat pe baza perspectivei freudiste a scindării eului creator. Aportul original al dezbaterii este corelat cu definirea paradoxului fericirii hedoniste a celui ce a fost numit pe plan socio-cultural homo economicus. Această analiză va produce în mod inerent o clarificare și o nuanțare, ce se vor apropia elocvent de ideea centrală a perspectivei proprii, în esența sa integralistă. Astfel, printr-o exacerbare a subiectivității, alteritatea poate fi interpretată ca fiind asumată sau suspendată în spațiul cultural, în funcție de capacitatea detașării de cercul strâmt al individualității. Ne referim prin aspectele anterior menționate la necesitatea suprimării efemerității eului empiric și în consecință, promulgarea salvării umane prin reintegrarea în Brahman sau, altfel spus, prin regăsirea în eul profund al scânteii divine, existente și în sinele lui Jung.

​

 

         Alteritatea: repere presociologice

​

      Problematica alienării, înțeleasă ca îndepărtare a omului de la natura sa specifică, a dobândit o amploare stringentă în conștiința omului postmodern, fără a se afla totuși sub incidența unor preocupări recente: prima alienare este cea biblică a cuplului paradisiac, care înfruptându-se din fructul interzis, a pierdut starea de grație divină și s-a înstrăinat de condiția lui edenică. În cadrul societății contemporane, această decădere se înfățișează sub forma diferitelor fațete, ale căror cunoaștere solicită în mod inerent, o viziune de ansamblu asupra omului și a societății, deci o raportare la originea și sensul existenței.
        În sens strict formal, conceptul de Homo economicus definește acel model de homo sapiens, care acționează pentru a obține bunăstare maximă pentru el însuși, dispunând în mod rațional de informațiile și oportunitățile necesare. Asociem acest termen cu un cost minim din punct de vedere economic, cu o raționalitate dusă la extremitatea sa intangibilă, care acționează în direcția satisfacerii nevoilor materiale. Ceea ce consider important de precizat este faptul că, în cazul unei probleme atât de complexe și cu implicații atât de vaste, nu putem defini anumite hotare exacte între aceste perspective: încercând în paginile de față să dezvolt diferitele accepțiuni ale conceptului de „alienare” din perspectiva teoriilor sociologice, am realizat o incursiune în operele marilor personalități, care au tratat acest domeniu pe diferite planuri de constituire a discursului sociologic: economiștii Thorstein Veblen, John Maynard Keynes, Herbert Simon din cadrul Școlii austriace critice homo economicus (interpretarea prognozei macroeconomice și economice), Herbert Marcuse (plan filosofic), Erich Fromm (utilizarea facilităților oferite de dezvoltarea psihologiei) și Jurgen Habermas (prelucrarea viziunii sistemice asupra societății). Cu scopul înțelegerii plenare a utilizării noțiunii de înstrăinare, voi releva punctele de convergență și divergență ale abordărilor lor, culminând această analiza ce nu se dorește a fi scolastică, prin invocarea paradoxului hedonist.

​

 

              Precaritatea ontologică în raport cu hedonismul materialității iluzorii

​

         În condițiile în care finitudinea existenței nu degradează omul însuși, ci perisabilitatea care îl înconjoară, oferind independență spirituală persoanei ce se înființează în plenitudinea valorilor sale cretine, se înalță întrebarea referitoare la moralitatea acestui homo economicus. Materialitatea subsumată cultului hedonist continuă sa țină cu mâinile tremurânde sceptrul puterii, în condițiile în care moartea pustiește individualitatea biologică autonomizată, eliberând doar posibilitățile existențiale ale umanității. Din acest punct de vedere, Tversky demonstrează in anul 1995, tendința investitorilor de a transforma alegerile refractare la risc în câștiguri, iar alegerile de căutare a riscului în pierderi. Prin domeniul experimental și al economiei comportamentale, se ilustrează deviațiile de la raționalitatea economică definită convențional. Critica mai susține faptul că modelul Homo economicus funcționează asemenea unei profeții care se auto-satisface, prin asumarea ideii conform căreia indivizii iau în considerare doar funcția de utilitate personală. Structurile guvernamentale și normele sociale ale unui astfel de grup vor recompensa efectiv egoismul și vor ridiculiza comportamentele deviante, precum altruismul, echitatea sau munca în echipă. Acestui aspect i s-a acordat o atenție sporită în discipline precum știința organizațională, sub incidența căreia motivația extrinsecă nu a fost considerată atât de eficientă în cazul muncitorului calificat, așa cum a fost în cazul industriilor tradiționale.
              Atenția noastră poate fi direcționată din acest punct de vedere spre omul fără însușiri, barbar, analizat în complexitatea materiei sale prime de către Andrei Pleșu. Acesta ilustrează într-o manieră deosebit de expresivă tipul de intelectual fad, minimal, onest prin lipsa de anvergură, o forma de platitudine stimulată abuziv de factorii externi și îndreptată în consecință către un eu artizanal, fabricat de împrejurimi. Este granița unde identitatea aparent fadă, semn al unor vremuri decadente, aduce la rampă aluviunile obscure, valențe latente recuperabile prin acțiunea unei alterități creatoare a factorilor externi. Se poate înțelege faptul că măsura în care societatea își imprimă propria amprentă asupra noastră se definește prin raportarea la un intelect transcendent și mai puțin la funcția hedonistă a materialității.

​

             Demersul critic al analizei societății

​

        Pornind de la punctele de referință anterior specificate, vom aborda o perspectivă critică a alterității în cadrul societății contemporane, prin invocarea considerațiilor a unui gânditor social, preocupat de această problematică: Erich Fromm. În ceea ce îl privește pe acesta, întâlnim o încercare de depășire a relativismului analizei sociologice, prin introducerea unui „umanism normativ” : omul, prin natura sa, are anumite nevoi, care se definesc în mod obiectiv și de care nu este conștient, motiv pentru care acesta poate avea iluzia fericirii, chiar dacă aceasta nu este autentică. Prin ideea „patologiei normalității”, acesta se opune concepției funcționalist-organiciste, ce identifică normalul cu generalul și patologicul cu excepționalul. Focalizându-și în mod plenar atenția asupra individului uman, acesta menționa faptul că omul se creează pe baza potențialităților lui naturale: de aici distincția între o societate sănătoasă (care răspunde aspirațiilor și nevoilor umane obiective) și o societate patologică (în care individul se alienează de la natura sa proprie, cel mai adesea în mod inconștient). Deținând o formație strict psihologică, acesta promovează nevoile fundamentale, ce justifică alteritatea personalității modelului de homo economicus:
1. nevoia de comuniune cu semenii
2. nevoia de a transcende starea pasivă de creatură;
3. nevoia de a depăși înrădăcinarea;
4. nevoia de a avea sentimentul identității;
5. nevoia unei structuri de orientare și devoțiune;

        Satisfacerea inadecvată a acestor nevoi, sub incidența raționalizării excesive și a influențelor exacerbate ale tehnologiei contemporane, conduce la stări patologice: relația cu semenii, dacă nu se concretizează în dragoste, degenerează în masochism, dominație sau narcisism. Impulsul creativ care nu s-a putut exercita se manifestă sub forma unei voințe distructive . Adesea factorul esențial ce împiedică conservarea identității în integritatea sa definitorie este reprezentat de loialitatea mercantilă (echitatea schimbului), ce devine principala problemă a modelului Homo economicus. În condițiile în care autoritatea este redusă la valoarea sa nula, individul se comportă într-un mod particular, nu sub incidența unor atitudini-valori moștenite, ci pentru a se conforma și integra mulțimii. Acest conformism conduce în mod inerent la aplatizarea personalității umane, la abolirea judecăților de valoare personale, întregul efluviu de mentalități sociale sufocând specificul uman. Această insuficiență este agravată și de extinderea proceselor de cuantificare și abstractizare asupra atitudinii omului față de lucruri, față de oameni și față de sine însuși (E. Fromm, 1983, p. 113) .  Parafrazând-o pe Gertrude Stein, „un trandafir nu mai este un trandafir”, ci „ o floare cu un anumit preț”.
           Alienarea din cadrul raportării omului la munca sa este dezbătută în puternice ecouri marxiste: în prezent, „în loc să rămână o activitate dătătoare de plăcere și satisfacții, munca a devenit o datorie și o obsesie” (E. Fromm, 1983, pag. 178). De aici rezultă o aspirație spre lenevie, care este improprie omului sănătos și care se exprimă prin „magia apăsării pe buton” (E. Fromm, 1983, pagina 183). Spiritul uman încetează să caute un sens vieții dincolo de satisfacțiile curente ale societății de consum, iar această alienare contaminează inclusiv sfera activității politice: în cadrul unui stat democratic , problema „nu mai este legată de universalitatea dreptului de vot, ci de modul în care se exercită votul universal” (E. Fromm, 1983, pag. 168).
           În esență, disponibilitatea anagogică a individului este cea care permite în ultimă instanță acțiunea negativă a acestei alterități planificate, de natură psihotehnică, biotehnică, de inginerie genetică. Un exemplu concludent din acest punct de vedere este reprezentat de cel al lui Friedrich Holderlin, care, deși se remarcă printr-o operă de un romantism viu, suferă începând de la vârsta de treizeci de ani de schizofrenie, ceea ce determină transferul poemelor admirabile către un personaj delirant, pe nume Scardanelli. În condițiile în care tulburările conștiinței reprezintă cea mai intensă formă de alteritate creatoare, poetul este subsumat unor metamorfoze considerabile din punct de vedere stilistic.

           

 

             Concluzie: Hedonism sau încercare eșuată de a umple vidul existențial?

 

          În rândul cercetătorilor din domeniul științelor economice se pune tot mai pregnant necesitatea unei noi abordări a comportamentului economic, o abordare orientată spre științele socio-umane, întrucât încercarea de a transforma economia într-un aparat matematic de predicție a eșuat în mod vizibil.
În consecință, mitul omului economic, rațional și interesat doar de binele personal, ce își caută satisfacția doar în acumularea de bunuri și valori este infirmat de cotidianul contemporan: s-a ajuns astfel la „paradoxul hedonistic”, conform căruia homo economicus sau oricine își caută fericirea pentru sine nu o va găsi, iar cel ce îi va ajuta pe ceilalți va evolua pe plan spiritual, dobândind o inerentă stare de confort psihic. Vidul existențial, fie el conștient sau inconștient, nu poate fi compensat cu bucurii de natură materială, întrucât satisfacția absolută devine tangibilă mai curând, prin capacitatea umană de transcendere a cauzalității financiare și a propriilor interese.
       În concluzie, doar o atitudine transdisciplinară poate facilita concilierea acestui Homo economicus, orientat spre motivația materială cu Homo religiosus, raportat la integrarea în Absolut. Se va avea în vedere abolirea reducționismului specific gândirii științifice occidentale și a acțiunii disociate, cu scopul identificării sensului existențial, prin spectrul ideii de interrelaționare.

​​

​

     Bibliografie:

    Fromm, Erich, Texte sociologice alese, Editura Politică, București, 1983​
    Rousseau, Jean Jacques, Discurs asupra inegalității între oamen, Editura Științifică, București, 1958​
    Konow, James; EARLY, Joseph, The Hedonistic Paradox: Is homo economicus happier?, în Journal of Public Economics, vol. 92, 2008​
    Thaler, Richard H., From Homo Economicus to Homo Sapiens, în Journal of Economic Perspective, vol. 14, nr. 2, 2000
    Nicolescu, Basarab, Transdisciplinaritatea. Manifest, Editura Polirom, Iași, 1999​

          

​                 Evoluția alienării ontologice

    de la homo sapiens la  homo economicus    

                                

                                                       Georgiana Ingrid Stoleru