Mare, căldură, foc, sărat, paşi, fierbinte, seară, autoservire, bani puţini, acasa? Nu. Iulie, stele, răsărit.
             Simţeam cum nisipul cald, aproape fierbinte îmi încălzea spatele, coapsele cu un fel de gingăşie timidă. Mă gândeam la cuvinte, la frânturile acestea cu atâtea întelesuri, care spuse pe diferite tonuri, de diferiţi oameni şi în diferite momente se dovedesc a fi atât de cameleonice.Te fascineaza cum câteodată absenţa lor devine fie liniştitoare, fie înspăimântă mintea, cum tăcerea în sine este doar lipsa cuvintelor potrivite sau teama folosirii acestora într-un mod aparent convenabil, ori prezenta lor devine câteodată necesară şi deseori chiar nepotrivită, ele reuşind să murdarească.
             Gândurile îmi fuseseră furate pentru câteva clipe. Mă vedeam singură pe o plajă surprinzător de goală, într-o linişte dulce, întreruptă în răstimpuri doar de câte un val mai îndrăzneţ. Îmi captase privirea cartea cu copertă roşie străbătută la mijloc de o dungă subtire, neagră pe care o luasem dimineaţă cu speranţa că voi afla cum se sfârşeşte povestea lui Gheorghidiu şi ce va face in final Ela. Ultima noapte de dragoste,întâia noapte de război îmi aducea din nou aminte de cuvinte şi cum ordinea lor defineşte, dictează sensul sau naşte un substrat. Îmi imaginam cum daca ar fi fost ,,Ultima noapte de război,întâia noapte de dragoste ", în mintea celui care arunca privirea mai întâi la titlu s-ar fi legat o alta poveste.
            Cuvinte...totul e să credem în ele, în puterea lor de a convinge, de a atinge, sau poate de a mângâia. Puterea lor de a zgâria fiinţa, de a o dezbrăca de hainele alese cu grijă, lăsând-o goală într-un întuneric în care conturul ei se defineşte aşa de clar chiar şi fără lumină. De câte ori ne-am lăsat doborâţi de vorbe? De câte ori tu nu ai tresărit la auzirea unora, ori ai tremurat de frică, de emoţie sau nerăbdare? Nu tu ai fost cel care auzind atâtea laude te-ai lăsat prada mândriei? Folosite intelingent, ele reuşesc să ne influenţeze gândirea, ne păcălesc prin cele mai deştepte şi viclene jocuri făcându-ne să le analizăm pe fiecare în parte pentru a afla taina. Cuvintele ne trădează înţelepciunea, ridică la suprafaţă omul citit in comparaţie cu ceilalţi, devin nuanţe, delatii pe care daca ştim a le citi îl cunoaştem pe cel cu care stăm de vorbă.
            Le folosim câteodată atât de vulgar, nepotrivit, le aruncăm fără să ne gândim o secundă că ele, cuvintele, creează imperiul comunicării dintre oameni, iar noi le distrugem zi de zi însemnătatea, le pronunţăm când credem mai puţin în ele şi uităm să le păstrăm adevărata valoare...măcar atât le datorăm. Şoptite, ţipate, spuse cordial sau prieteneşte, plângand sau zise confuz printre hohote de râs, cuvintele ne permit să ne exprimăm, să ne descărcăm de energii acumulate, să comunicăm, sa învăţăm, să ne cunoaştem sau să compunem si mai ales să avem o vasta diversitate de exteriorizare.
            Mă ridicasem de câteva minute de pe nisip fixând cu privirea o fetiţă ce venise la mal să-şi construiască micul castel cu formele ei colorate.Vorbeşte cu marea sau cântă un cântecel, o taină ştiută doar de ea, învăluită într-o candoare jucauşă. Simţeam din nou particulele fine sub tălpi. Paşi pe nisip...paşi pe nisip.